Să nu uiţi cerul
Să nu uiţi cerul, cînd prea lină
îţi pare clipa pe pămînt,
căci clipa pe pămînt e-o clipă,
s-a dus pe-un fulg luat de vînt.
Să nu uiţi iadul, cînd prea dulce
îţi pare că ar fi-un păcat,
căci dulcele păcat e-o fiere
ce-o să te ardă necurmat.
Să nu uiţi noaptea cînd prea albă
îţi pare ziua care-o duci,
căci ziua cea prea albă astăzi
poate sfîrşi printre năluci.
Să nu uiţi moartea cînd prea tare
îţi pare tronul unde şezi,
căci slava lumii e-o părere
pe care-o pierzi cînd nici nu crezi.
Să nu uiţi că eşti om, cînd pare
că eşti un zeu, - şi-aşa gîndeşti
o, secătură trecătoare,
în ce nimic te prăbuşeşti!
O, nu uita ce ţi-e nainte
nici tot ce-ţi poate fi napoi,
- să mergi spre rai cu fapte sfinte
şi nu spre iad tîrînd noroi!