Ce bine-a fost
... Ce bine-a fost Credinţă c-ai îndrăznit atunci,
cînd bîntuia furtuna cumplită-n jurul meu
de nu era curajul frumoasei tale munci,
o, unde-aş fi-azi eu oare, străin de Dumnezeu?
Ce bine-a fost Nădejde că tu ai îndrăznit,
cînd aripile frînte mi le tîram mai greu,
de nu-mi ştiai aprinde curaju-ntinerit,
o, ce-aş fi azi eu oare, uitat de Dumnezeu?
Ce bine-a fost Iubire c-ai îndrăznit să vii
să mi te-aşezi aproape - şi să-mi rămîi mereu,
de-ai fi rămas departe de-a mele zări pustii,
o, unde-aş fi eu oare, căutînd pe Dumnezeu?
O, mulţumesc Iisuse, că nu m-ai părăsit
cînd gol mi-era lăuntrul şi gol şi jurul meu
ci din apusul negru, - un dulce răsărit
îmi creşti acuma tînăr şi drag spre Dumnezeu!