Din marile izvoare
Din marile izvoare cu apele vieţii
aş vrea să scot întruna măsura cea mai plină,
şi cît ar fi mulţime străinii şi drumeţii
să vină să se-adape din cea mai grea Lumină.
Ce dulce e să umpli ulcioarele uscate
şi să le vezi udîndu-şi şi florile şi gura,
şi ce Dumnezeieşte-i să vezi apoi cum toate
îşi picură cîntarea şi-şi dăruie căldura.
Fii binecuvîntată, Tu veşnică Fîntînă,
din care beau de veacuri străinii şi drumeţii,
din Tine-mi umplu vasul să-l trec din mînă-n mînă,
toţi semenii-adăpîndu-mi cu apele vieţii.