Privesc cum crinii
Privesc cum crinii
albi ai grădinii
nu torc nici ţes,
totuşi Tu Tată,
i-mbraci deodată
în strai ales.
Şi corbii care
nu ţin grînare
strîngînd cu zor,
totuşi Tu Tată,
cum le dai iată,
mîncarea lor.
Nu se vînd oare,
cinci vrăbioare
cu doi bănuţi?
- totuşi nici una
n-o ia furtuna,
că Tu-i ajuţi.
De ce noi oare,
cu-ngrijorare
ne frămîntăm?
cînd e mai bine,
întîi pe Tine
să Te căutăm?