Pământ de cântec

Pămînt de cîntec şi de lacrimi, de foc ceresc şi acru fum, de la-nceputul lumii parcă tot greu mi-ai fost cum eşti acum, o clipă doar mi-ai fost lumină, iar după-aceea ani şi ani, nu te-am umblat decît prin beznă, printre primejdii şi duşmani. Dar te-am umblat căci printre spinii şi printre şerpii tăi trecea cărarea unică spre Taina ce fermeca fiinţa mea, şi spre Comoara fără moarte şi spre Ierusalimul sfînt, de dragul cărora-s în stare să trec prin orişice mormînt. Îndur această moarte vie şi-această viaţă moartă-ndur, privind spre slava ce-o să vie cu cel mai fericit azur. Trecînd spre zarea ei divină cu tot Trecutul împăcat, - pămînt de beznă şi lumină, te las, - fii binecuvîntat!