Doamne, nu vreau fără Tine
Doamne, nu vrea fără Tine,
nici onoruri nici averi,
dacă nu mergi Tu cu mine
fă să nu merg nicăieri.
Tu eşti pentru mine-n fraţii
între care m-ai adus,
fă să nu-mi calc legămîntul
care între ei l-am pus.
Tu eşti pentru mine-n ceasul
rugăciunii neuitat
- fă-mi-l pururea popasul
cel mai binecuvîntat.
În cîntarea cea divină
cum aşa pe lume nu-s
armonia ei deplină
îi eşti numai Tu, Iisus.
Şi-n Lucrarea minunată
unde Te-am aflat mai Sfînt
fă să nu ţin niciodată
alta astfel pe pămînt.
Doamne-acestea mi-s în Tine,
orice-onoruri şi averi,
- fără ele pentru mine
nu-i nimica nicăieri!