Aici e locul tău

Aici e locul tău să fii şi nu în altă parte, credinţa asta să o ţii statornic pîn-la moarte. Aici ţi-s fraţii tăi - cu ei să fii în toate una, de ei s-asculţi, aşa să vrei să umbli-ntotdeauna. Aici e datoria ta să faci tot ce e bine, căci numai dacă faci aşa, ferice e de tine. Aici e ţara ta, cît eşti, de ea nu te desparte, să ştii s-o aperi şi iubeşti pe viaţă şi pe moarte. Aici ţi-s naintaşii sfinţi, şi fiii după tine, tot dorul inimii fierbinţi aici pe veci ţi-l ţine. Căci dacă vei trăi aşa - şi viaţa asta toată, şi toată veşnicia ta e binecuvîntată!