Cu ce-ai venit?
Cu ce-ai venit în lume,
cînd prima zi-i vedeai?
- cu plînsul, doar cu plînsul,
pe-acesta doar l-aveai!
Ce-ai aduna de-atuncea
din lume şi din ani?
- comoară, sau gunoaie,
prieteni, sau duşmani?
Şi-acum cînd stai în faţa
privirii lui Hristos,
ce gînduri ai în tine,
- din ceruri, sau de jos?
Ce cauţi să strîngi din lume,
străin, pe unde treci,
- averi pentru acuma,
sau moşteniri de veci?
Ce ai să duci cu tine,
spre cîntec sau suspin,
- credinţă sau ruşine,
nălţare sau declin?
Cu ce-ai să mergi din lume,
cînd anii tăi apun?
- cu plînsul, doar cu plînsul,
sau cu-altceva mai bun?