Tu mi-ai umplut
Tu mi-ai umplut singurătatea,
cînd cel mai părăsit eram,
cînd după cea mai scumpă moarte
zdrobit şi-nsîngerat plîngeam.
Ce gol mi-era atunci în suflet
şi ce pustiu întins şi mut,
nu-mi auzeam decît urîtul
şi plînsul şiroind tăcut.
Pe crucile Golgotei mele,
murise tot ce-aveam frumos,
catapeteasma sfîşiată
plîngea de sus şi pînă jos.
Murise dragostea mea toată
c-o moarte ce pe veci părea
şi cea mai rece dintre lespezi
o prăbuşisem peste ea.
Şi-acolo numai cu durerea
şi golul meu pustiu şi mut,
zăceam cu deznădejdea numai
şi plînsul şiroind tăcut.
Atunci, în fulgeru-nvierii
mormîntul s-a făcut un steag,
şi-n locul lespedei durerii
m-a-mbrăţişat un înger drag.