Spre cerul dulce
Spre cerul dulce unde în nepătruns senin,
stă Dumnezeul Unic al unicei iubiri,
ne ridicăm suspinul cu-al lacrimii preaplin,
cînd sufletul ni-i pradă acestei mari zdrobiri.
Pe-acest altar sălbatic din vîrf de munte sfînt,
legăm singurătatea de jertfa cea mai grea,
şi dăm comoara scumpă primită-n legămînt
cu inima junghiată alăturea de ea.
Dăm fiul nostru unic ca cel mai dulce miel
cu cea mai scumpă floare, ca cel mai drag avut,
el, cel mai scump ca viaţa, mai scump ca totul, - el,
Ţi-l dăm acum în ceasul cel mai zdrobit şi mut.
Îl dăm Supremă Taină, cu tremurul suprem
din clipa cînd altarul e îndumnezeit,
- şi-atins de Focul Sacru, e-atît de sfînt, cum vrem
să fie dat Luminii şi-ntors înveşnicit.