Din ce se duce vremea
Din ce se duce vremea şi noi ne apropiem
de veşnicia-n care cu toţii mergem goi
tot mai cu bucurie, sau mai zdrobiţi vedem
ce crudă realitate e Viaţa de Apoi.
În faţa suferinţei, cu toţi sîntem la fel
şi-n faţa vremii-asemeni, la fel îmbătrînim
sămînţa morţii sale, oricare-o poartă-n el
şi nimeni nu ştim clipa, şi unde ne-o-ntîlnim.
Ce în zadar se-agită sărmanul om trăind,
ce nebunesc se-ngîmfă cei care par ceva,
ce în deşert se-nalţă, se-ncruntă şi se-ntind
- curînd aceeaşi groapă i-aşteaptă undeva.
În faţa Judecăţii mergem la fel de goi
cum am venit în lumea aceasta ca de vis,
apoi cu viaţa dusă prin soare, sau noroi,
ne vom afla ori cerul, ori iadul larg deschis.
Din ce se duce vremea şi tot ne apropiem
de Veşnicia-n care cu toţii mergem goi,
ar trebui mai bine să ştim şi să vedem
mai bine, cum se intră în Viaţa de Apoi...