Destramă-te mai iute
Destramă-te mai iute tu noapte, dintre noi,
spre-a nu mai fi din tine nimic, pe veci apoi,
spre-a fi numai lumina privirii lui Iisus,
să ne vedem într-însa cu chipul cel de Sus.
Coboară mîntuire, cu tot ce ne-ai promis,
spre toţi cei ce te-aşteaptă din cerul prea închis,
despovărează starea din ce în ce mai grea,
străluminînd Scriptura cu lacrime pe ea.
Ne-ndepărtează anii de lupte şi dureri
cum a uitat azi cerul de norii lui de ieri,
şi strînge-n slava Crucii tot focul lor tăcut
să fim cum niciodată nici nu i-am fi ştiut.
O, fă-ne tot seninul măreţ şi calm Iisus,
dînd slava Ta acestui Dumnezeiesc apus,
- nu plîngem ce se stinge, cîntăm ce-i strălucit,
căci asfinţitu-acesta e-un veşnic Răsărit!