Nalţă-te cântarea mea
Nalţă-te cîntarea mea,
iarăşi peste stele,
pîn-la Cel ce-I duci aşa
gîndurile mele,
spune-I inima mea Lui
tot ce te frămîntă
nu-i pe lume dulce nu-i
gînd ca cel ce cîntă.
Focul inimii ce-l pot
lacrimile-aprinde,
Lui să I se nalţe tot
pînă-L va cuprinde,
lacrimile vor spăla
sfintele-I picioare,
astfel se va vindeca
tot ce mă mai doare.
Numai gîndul cel curat
are căi divine,
pînă unde nu străbat
nimenea altcine,
şi-acest trup cînd va cădea
cu alt trup voi trece
unde cu iubirea mea
veşnic voi petrece.