De ce să plângi atât de-amar?
De ce să plîngi atît de-amar
ce ca o umbră piere?
- cînd lacrimile-s în zadar
păcat e-orice durere.
Cînd o iubire te-a-nşelat
zdrobind a ta fiinţă,
prea multul plînset e păcat,
e ca o necredinţă.
Nu vezi cum ţi-a batjocorit
tot ce-a fost sfînt în tine,
şi-acum îşi rîde fericit
de-amarele-ţi ruine!
De ce-ţi mai ţii un gînd legat
de lumea ce te lasă,
cînd ea netrebnic ţi-a călcat
iubirea ta frumoasă?
De ce mai suferi în zadar
pe-o veştedă dorinţă,
nu vezi că plînsul tău amar
e ca o necredinţă?
O, dacă mai urmezi aşa,
viaţa a ţi-o frînge,
să ştii că Domnu-ţi poate da
să ai pentru ce plînge!...