Iisuse, o Iisuse
Iisuse, o Iisuse, cu umede priviri
Ţi-nchin acum prinosul înaltelor trăiri.
În slovele-nşirate pe firele de vers
e plînsul şi cîntare şi dorul meu neşters.
E inima întreagă cu dragostea din ea
deschisă ca la-ntîia atingere a Ta.
În marea ei de flăcări sînt simţuri şi trăiri
înalte cît frumseţea statornicei iubiri.
În taina-nşiruirii de şoapte şi cîntări
suspină şi se roagă aprinsele chemări.
Şi creşte bucuria iubirii fără saţ
ca dulcea aşteptare a ochilor scăldaţi.
Şi Îţi închină-ntreaga-ncăpere unde sînt
păstrate ca Misterul în chivotul preasfînt.
... O, iartă dacă-n ele va fi vreun gînd nebun
că-n dorul sfînt adesea eu n-am ştiut ce spun.
Şi n-am ştiut adesea cuvîntul ce-l aleg
să-ncapă-n el iubirea cu focul ei întreg.
Să-l pot să-l spun în felul în care zace-nchis
în locul lui de flăcări şi-n ochii mei de vis.
... O, dacă daru-acesta de Tine-ar fi primit
ca mirul Magdalenei - e tot ce-am mai dorit.
Îmi e de-ajuns că duhul deplin mi-ai înţeles
că numai pentru Tine-i tot ce-am mai drag şi-ales.
Şi-n umeda-Ţi privire ce limpede-aş vedea
răsplata înmiită la toată jertfa mea...
... Primeşte-mi-l în ceasul de taină şi de har
cînd jertfa necurmată s-aprinde pe altar.
E pîinea cea mai bună din grîul meu divin,
din scumpa mea grădină e cel mai gingaş crin.
Din turma mea frumoasă e mielul cel ales
şi-i rodul cel mai dulce din via mea cules.