Mai sus, mereu

Mai sus, mai sus, mereu, mai sus... a noastre inimi cîntă. Acolo-n Slava fără-apus e Ţinta noastră sfîntă. Suind spre Ea chemăm Iisus cu dor Doritu-Ţi Nume mai sus, mereu mai sus, mai sus ca să ieşim din lume. Urcăm cu ochii plini de dor şi totul ne încîntă şi nou avînt înălţător cu haruri ne-nveşmîntă din toată inima căutăm nălţimile curate mai sus, mereu mai sus scăpăm de tină şi păcate. Tot mai uşor şi mai plăcut urcuşul ni se face încet, încet tot ce-a fost lut se sfarmă şi desface şi mai uşor plutim înot prin marea de lumină mai sus mereu scăpaţi de tot ce-n noi mai este tină. Ca duşi pe albe-aripi de vis fiinţa noastră zboară spre Cerul ce-l privim deschis cum har spre noi coboară. Mai sus privim cutremuraţi Măreaţa Slavei Taină mai sus mereu înveşmîntaţi de noua Slavei haină. Ne ard luminile-n priviri de-a Cerului viaţă se cern pe feţe străluciri din dulcea dimineaţă... Mai sus, mereu, pe frunţi s-aprind din pietre scumpe salbe mai sus mereu, ce raze prind a noastre haine albe!... Mai sus mereu, ne-am cufundat în Slava cea adîncă atîtea slăvi am colindat şi tot mai mergem încă. Mai sus, din cer în cer mai sus cu ochii plini de soare cutremuraţi cădem Iisus la sfintele-Ţi picioare... Şi sărutînd slăvitu-Ţi strai Îţi aruncăm nainte toţi crinii strînşi din căi de rai de-o dragoste fierbinte tot dorul cît în ochi avem strîns din cîntări divine preafericiţi că Te vedem şi-n veci sîntem cu Tine.