Din focul vieţii Tale
Din focul vieţii Tale
Părinte Preaslăvit
viaţa mea - scînteia
de-o clipă-a zămislit.
S-a ridicat din noaptea
adîncului neant
străfulgerînd prin haos
sclipiri de diamant.
Plutind într-o clipită
cărări de veşnicii
trecu, nebănuită,
adîncuri şi tării.
Adîncurile, alte
adîncuri i-arătau
nălţimile spre alte
nălţimi ademeneau.
Uitîndu-mă în scurtul
clipitei mele salt
ce Veşnic eşti Tu Doamne
ce-Adînc şi ce Înalt.
Am luminat o clipă
ca zarea unui vis
genunile acelea
prin care m-ai trimis.
Fiind o mărturie
ca alte mii şi mii
a Vieţii şi Luminii
din veci pe veşnicii.
Şi iar revin ca-n Tine
pe veci să fiu topit
scînteia-ntoarsă-n focul
din care-a zămislit.