În Ziua fără noapte
În Ziua fără noapte slăvi-Te-vom Iisuse
la sfintele-Ţi picioare punînd în mut extaz
cununile-Ţi slăvite ce harul ni le puse
pe frunţile-nsorite ca cerul la amiaz.
Răpiţi privi-vom veşnic la Faţa Ta Slăvită
la toată măreţia Supremei Frumuseţi
cînd vom putea pătrunde în Taina Negrăită
a dragostei, iertării şi harului măreţ.
Tu, Mire-al Frumuseţii, din Slava Ta curată
vei da Miresei Tale, Bisericii, luciri
iar Ea purta-va veşnic veşmîntul fără pată
din Faţa Ta cea dulce, din dulcile-Ţi priviri.
Şi vei vedea atuncea ce Inima-Ţi doreşte:
copt rodul pîinii Tale şi-al Sîngelui Tău rod
cum veşnic Te urmează, cum veşnic Te slăveşte
mai alb ca zorii Slavei, un nesfîrşit norod!