Porumbel din stejarii

Porumbel... din stejarii depărtaţi fără soţ şi frate singur, singurel străbaţi zări îndepărtate arse şi pustii şi moarte zări îndepărtate. Glas străin te prigoneşte uli viclean te-alungă iar din urmă dorul creşte calea-i tot mai lungă zarea arde, dorul creşte, calea-i tot mai lungă. Arzi de sete-n gol de stepe pieptu-i vîlvătaie şi noptarea grea începe aripa să-ţi taie înnoptarea morţii-ncepe aripa să-ţi taie. Nicăieri nu-i nici o frunză nici o creangă verde nici un suflet să pătrunză dorul ce te pierde cît de mare şi fierbinte-i dorul ce te pierde. Unde-i albul suflet oare care te-nţelege unde-i mîna iubitoare rănile să-ţi lege mîna albă, mîna moale, rănile să-ţi lege. Cazi... dar sufletul tău suie zîmbet alb spre soare către Ţara unde nu e dor şi depărtare unde nu e despărţire, dor şi depărtare. Unde te aşteaptă-n cale veci de slăvi senine Ţara dorurilor tale porumbel străine dorul dorurilor tale, porumbel străine...