E mult de când e noapte

E mult de cînd e noapte şi lumea-i bîntuită de mii de duhuri rele cu ucigaş tumult ni-e dor de Dimineaţa de-odihnă fericită - străjerule, străjere, mai e din noapte mult? Plîng inimi sfîşiate de-o lungă depărtare le ard atîtea rane şi-au suferit atît şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare - străjerule, străjere, o cît mai este, cît? Atîţi din cei ce-aşteaptă sînt doborîţi de jale gemînd sub greutatea ce inima le-a zmult şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale - străjerule, străjere, mai este oare mult? E-atît de grea vegherea cînd noaptea se lungeşte cînd zarea e pustie şi sufletul e jar cînd nu mai e putere, iar greul tot mai creşte - străjerule, străjere, ah zorii nu răsar? Atît de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată vin valuri tot mai grele cum n-am mai întîlnit simţim c-a noastre inimi curînd n-o să mai poată ah, răsăritul, străjerule iubit. Străjer iubit vesteşte sfîrşitul suferinţei să cadă stăvilarul de piatră şi de fer să-nceapă Sărbătoarea dorită-a Biruinţei şi Nunta fericită a Mirelui din Cer.