Cu-atâta largă dărnicie

Cu-atîta largă dărnicie mi-ai dat mereu, mi-ai dat Iisus din nesfîrşita-Ţi bogăţie atîtea daruri mi-ai adus. Mi-ai revărsat, că nu-i măsură să le cunoască-ntregul preţ cu bogăţia lor umplură cuprinsu-ntregii mele vieţi. Şi-azi parcă-mi prea apasă duhul şi zarea parcă prea mi-o-nchid că prea mi-mpiedică urcuşul, ca o povară, ca un zid... Şi-un gînd îndurerat îmi vine: - aceste-mbelşugări de har pun între mine şi-ntre Tine un nor, un zid, un stăvilar. De nu Te văd ca altădată nici glasul nu Ţi-l mai aud cu inima înfiorată şi cu obraz de lacrimi ud... O, ia-mi aceste daruri, ia-le Iisuse iarăşi dintre noi, să merg uşor din nou pe cale să fiu sărac - dar amîndoi!