Preabunul meu Mântuitor

Preabunul meu Mîntuitor de dragul Tău a-rîndul cutreierat-am călător pămîntul străbătîndu-l. Trecînd ca valul pe ocean cu mîini spre ţărm întinse purtat-am gînduri an de an spre piscuri neatinse. Am mers purtat de-un dor aprins urmînd fără oprire un drum, un dor, un Chip desprins din Cîntec şi Iubire. Şi cînd o clipă pot privi Lumina Lui de-aproape plîngînd m-aplec, cum aş simţi tot soarele-n pleoape. Iar cînd mă-nvrednicesc să pot trăi a Lui sfinţire îmi pare că mă umple tot oceanul de iubire. Şi nu ştiu, nici nu pot să spun ce har trăiesc a-rîndul cît risipesc şi cît adun în inimă avîndu-l.