Cum cerbul după ape
Cum cerbul după ape în caldele amiez’
de-a Tale dulci izvoare Iisuse însetez.
Cum cel sfîrşit tînjeşte după-al odihnei miez
de pacea Ta curată Iisuse însetez.
Cum duhu-n rugăciune cînd pe genunchi veghez
din inima întreagă de Tine însetez.
Cînd fruntea-nsîngerată pe cruce mi-o aşez
cu dor, cu foc, cu lacrimi de Tine însetez.
Cu cît mai mult prin locuri străine înserez
tot mai profund de Tine Iisuse însetez.
Iar azi cînd simt mai grele a lutului obez’
ca lanul ars, de ploaie, de Tine însetez.
Doar cînd voi fi-n odihna iubirii-n care crez
voi şti că am Izvorul - să nu mai însetez.