Când am trecut

Cînd am trecut întîia dată prin locu-acesta-ndurerat ţinutu-acesta astăzi soare era pustiu şi-ntunecat. Singurătatea lui amară a stors atît avînd din noi, plîngea atunci în noi durerea cum cîntă-acum iubirea-n voi. Azi tot pustiul e izvoare hotarul tot de soare-i plin şi-n toată ţara roditoare zîmbeşte-un cer senin, senin. Trecutul sfîşierii noastre e răsplătit îmbelşugat... - păzeşte Mînă Sfîntă rodul cu-atîtea lacrimi cîştigat! Alungă-i lupii şi lăcusta şi pune-i îngeri păzitori că pentru fiecare floare am suferit de-atîtea ori.