E-atât de greu

E-atît de greu prin valea umbrei şi-a-ntunericului lung, de cînd mi-s paşii fără stare am obosit şi tot n-ajung. Privim spre zările-aşteptării şi nici o rază nu zărim de-nchisul prag al îndurării zadarnic fruntea ne-o zdrobim. O, unde e făgăduinţa slăvitei Reveniri curînd? ni s-au topit de lacrimi ochii şi inimile aşteptînd. Cînd oare vom zări Limanul spre care-am obosit vîslind şi Ţinta dinspre care ochii iubirii nu se mai desprind? Cînd oare vom vedea sfîrşitul acestei lupte îndelungi şi se vor şterge de pe suflet aceste-nsîngerate dungi? Cînd oare, că şi ieri şi astăzi şi mîine-avem acelaşi drum, o Doamne-nvie-ne nădejdea din proaspătul răbdării scrum.