Cum aş putea?

Cum aş putea eu oare spune ce dulce e cîntarea Lui cînd pentru harul ei cel unic pe lume-asemănare nu-i? ... Gîndiţi-vă la rugăciunea cea mai înaltă pe pămînt, la clipa cînd auzul gustă cel mai dorit şi drag cuvînt, la slava cea mai fericită a celei mai cereşti iubiri, la cea mai caldă-nvăluire a îngereştilor priviri, la cel mai plin de frumuseţe de dor şi de curaj avînt, la clipa ce-o trăieşte duhul credinţei în extazul sfînt, la negrăita-nfiorare din sfîntul Cerului sărut cînd Dumnezeu Se face una cu gîndul care l-a cerut... Gîndiţi-vă... dar nu pot spune nimic din cît aş vrea să spui; mai mult, nespus mai mult ca toate frumseţile-i cîntarea Lui. - Doar seara, stînd pe-un munte singur răpit de-a rugăciunii zări, poţi bănui ceva din harul Dumnezeieştii Lui cîntări!