De nu ştiţi ce-i iubirea

De nu ştiţi ce-i iubirea cum ard a ei suspine şi mistuie simţirea - veniţi la El cu mine! Voi nu ştiţi ce-i iubirea de n-aţi mers prin mulţime căutînd spre nicăierea şi nevăzînd pe nime! Voi nu ştiţi ce-i iubirea de n-aţi pornit în lume dorind Nemărginirea, şoptind aprinsu-I Nume! De n-aţi simţit vreodată pe nume cum vă cheamă cînd inima e toată nădejde, cîntec, teamă. De n-aţi căutat vreodată îngenuncheaţi pe cale cu mîna-nfiorată un semn al urmei Sale. Voi nu ştiţi ce-i iubirea ce har şi ce putere de n-aţi plătit cu firea - ea preţu-acesta-l cere!