Îngâmfă-te pitic netrebnic

Îngîmfă-te pitic netrebnic şi crede-te că eşti un munte, slăveşte-ţi ca pe nişte glorii sărmanele-opintiri mărunte, ridică-ţi pumnii către ceruri omidă, vierme, praf, nimică şi pune-ţi pieptul să se umfle şi pune-ţi gura, larg, să zică, şi calcă-ţi în picioare fraţii şi asupreşte şi apasă nedreptăţeşte, fură, bate eşti sus şi tare-acum! - ce-ţi pasă! - Dar, tot, adu-ţi aminte-o clipă de cei ce-au fost aşa nainte... La sfatul ce ţi-ar da ei astăzi gîndeşte-un strop - şi ia aminte! Nu-ţi spune: - aşa făcea... cutare nu-ţi zice: - aşa-nvăţa... nu-ş-cine ci spune-ţi ce ţi-ar zice-acuma de-ar mai putea vorbi cu tine! Nu: unde-a fost cîndva cu sute ori zeci de ani, el, mai nainte ci: unde este el acuma, aceasta tu s-o iei aminte! ... Şi dac-un strop de-nţelepciune ţi-a mai rămas în judecată, atunci vei şti să faci acuma, ce n-ai să mai poţi niciodată. Atunci vei şti privi-nspre tine ca-nspre un vierme şi-o nimică iar către Cer şi către semeni smerit, cu dragoste şi frică...