Să fac şi eu ca Tine
Să fac şi eu ca Tine, Iisuse, între-ai mei
iertînd s-acopăr totul, din dragostea de ei.
Să tac şi eu ca Tine cînd am să fiu pîrît,
să pot privi cu milă spre orice grai urît.
Să iert şi eu ca Tine cînd am să fiu lovit
nu este ca iertarea răspuns mai potrivit.
Să mor şi eu ca Tine pe crucea mea senin
nu-i ca triumful jertfei nimica mai divin.
Atunci şi înviere-aş ca Tine-a treia zi
o slavă negrăită primind cînd m-aş trezi.
Aş fi la arătare, venind la Dreapta Ta
cununa Ta cea scumpă şi veşnică-aş purta.