Îmi amintesc plângând

Îmi amintesc plîngînd de vremea întîiei dragoste de Tine ce dor curat ardeam atuncea ce-nfiorări şi ce suspine, cum Te urmam de fără teamă şi-n locul cel mai plin de fiare nimic n-aveam să-Ţi cer şi totuşi n-aveam o dragoste mai mare. Iisuse dulce har mai dă-mi acest scump jar să-mi ardă iar şi să-mi rămîi în dragostea dintîi... Nu Te iubeam pentru-o nădejde nimic lumesc n-aveam în mine ci Te iubeam pentru iubirea nemărginită pentru Tine. Nimic nu-mi promiteai iubirii nimic nu-mi trebuia anume dar decît dragostea de Tine nimic n-aveam mai scump pe lume. Nu erau piedici să mă ţină nici depărtări, nici frig, nici teamă nici legături să mă oprească nici moarte s-o mai bag în seamă, nu mai era nici dor, nici lume nici fraţi şi nici părinţi, nici casă era numai un zbor prin ceruri... şi-o sfîntă dragoste frumoasă...