În ceasul când trece ispita

În ceasul cînd trece ispita - şi ştiu că toate-au fost doar ispite îmi tremură duhul zdrobit şi pustiu ruşinea slăbiei pripite. Atunci văd leul cu răcnet turbat era doar un praf şi-o nimică - şi sufletu-mi umple un gînd ruşinat: de ce, o, de ce, mi-a fost frică? Atunci văd ce slabă e inima mea ce mică-i credinţa în mine ce-ncredere-n mine mai poţi Tu avea cînd stau, sau cînd fug, cu ruşine? Atunci văd Iisuse că nu sînt nimic şi-ntreaga viaţă mă doare: nimica-i Iisuse ce cînt şi ce zic cînd iată, Te las la-ncercare! O Doamne, ai milă în clipa cea grea să nu Te mai fac de ruşine, măreşte-mi credinţa în inima mea să poţi să Te bizui pe mine...