Nu-i judecător mai drept

Nu-i judecător mai drept ca iubirea Ta în mine ea-mi dă inimii din piept cînd cîntare, cînd suspine cînd cîntare - dacă ţin calea Ta neprihănită cînd cel mai amar suspin dac-ascult la vreo ispită. Cînd răspund cu pas grăbit, dragostea-Ţi din mine cîntă cînd avîntul mi-e slăbit se-ntristează şi frămîntă, cînd mă duc să mor cu drag mă sărută-nflăcărată, cînd mă cruţ şi mă retrag, mi se-ntoarce ruşinată... Cînd o pun cea mai dintîi, îmi străluce ca un soare - cînd o uit sau o amîi mă sfîşie şi mă doare! - Doamne, fă-mi a ei porunci aspre-n orice căi a mele căci ea nu-mi dă miere-atunci cînd sînt vrednic de nuiele...