Când duhul meu
Cînd duhul meu se leagănă-ntre ceruri
şi gîndul meu se-nchină-ntre iubiri
şi graiul meu Te laudă-ntre lacrimi
- de ce-mi sfîrşesc aceste străluciri?
De ce-ntorc iar spre cîte-mi sînt străine
din noru-Ţi luminos şi-nsingurat
de ce mă-ntorc de unde-s doar cu Tine
şi unde n-am nimic de întrebat?
De ce-mi sfîrşeşte clipa strălucită,
de ce se frînge-am inimii sfînt zbor,
de ce cobor spre teama de ispită,
de ce nu merg în sus de pe Tabor?
... O, pînă cînd îmi vor sfîrşi lucrarea
ce tot mai sfîntă vreau să Ţi-o închin,
fă-mi tot mai sus şi tot mai lungă starea
din care n-aş mai vrea să mai revin.
Iar saltul cînd, Iisus, îmi vei desparte
cîntarea mea de trupu-n care-o sui
mi-l fă uşor - ea-mi zboare, fără moarte,
iar el, nu ştiu... ci doar să-l simt că nu-i...