Cei ce-odihnesc în Domnul
Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii, n-au murit
ci dorm frumos ca după o muncă fericită
pe chipul lor cel veşnic e-un zîmbet strălucit
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită
- cei care mor în Domnul au chipul strălucit.
Priviţi acum, cînd drumul la capăt le-a ajuns
cît de măreţ e cerul în care ei intrară
în sfintele lor urme ce soare-a fost ascuns
şi cît de sfinte urme prin lume ei lăsară
- cei care mor în Domnul în soare s-au ascuns.
... Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos
o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
cît cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii!
- cei care mor în Domnul au cerul glorios.
Nu-ţi pară rău de moarte viteaz al lui Iisus
căci moartea-i clipită dar slava-i nemurire
nu înaintea morţii, ci după ea ţi-a spus
Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire
- cei care mor în Domnul au slava lui Iisus.
Cei care mor în Domnul - şi pentru El, sînt vii
mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere
ei strălucesc pe-ntinsul întregii Veşnicii
cu slava-n care-i nalţă Întîia Înviere...
- cei care mor în Domnul în El sînt veşnic vii.