Mă apasă ca o piatră
Mă apasă ca o piatră nevegherea unui ceas
- de ce chiar atunci Iisuse fără minte am rămas?
Unde mi-a fost duhul oare, unde inima arzînd?
chiar cînd trebuiau mai treze le-am avut mai dormitînd!
Ce somn vinovat... şi cine m-a făcut să dorm aşa
cînd Tu suspinai Iisuse şi-mi plîngeai napoia mea!
Alergasem toată vremea pentru alţii peste tot
iar acuma lîngă Tine cad de somn şi nu mai pot.
Oare cît mi-ai plîns alături pentru starea mea Iisus,
cînd ştiai cu cîte lacrimi voi fi eu cînd Tu Te-ai dus!
De ce oare-ai plîns la mine şi-ai tăcut şi m-ai lăsat
cînd ştiai cît îmi va pare rău de somnul vinovat!
... Ţi-am căutat în urmă semnul urmei paşilor iubiţi
le udam călcînd cu lacrimi - dar curînd n-au fost găsiţi
s-a sfîrşit atît de grabnic ceasul meu cel fericit
numai plînsul nevegherii nu-l ştiu cînd va fi sfîrşit.
Oare n-ai plecat de-a pururi, oare-ai să mă poţi ierta,
oare Te mai poţi întoarce unde-a plîns iubirea Ta,
oare-n ochii Tăi Iisuse n-am pierdut eu locul sfînt?
- vai cine-ar putea să-Ţi spună cum mă doare şi cum sînt!