Nu mă treziţi

Nu mă treziţi din visul pe care-l am cu El, nu mă chemaţi de unde cu Domnu-s singurel. Lăsaţi-mă mereu să stau doar El şi eu căci fericit sînt de nespus doar cu Iisus... Nu mă opriţi din drumul cu Domnul însoţit, nu-mi tulburaţi tăcerea popasului sfinţit. Nu-mi rupeţi lanţul care de El mă ţine strîns, nu-mi alungaţi, lăsaţi-mi al dragostei Lui plîns. Şi nu-mi plîngeţi în clipa cînd am să mă cunun, din tot ce-i har, acela e veşnic cel mai bun.