Ce preţ înalt

Ce preţ înalt avea credinţa ce naintaşii ne-au vestit de ce duh sfînt şi-aprins şi mare le-a fost cuvîntu-nsufleţit, de ce-ndrăzneală şi răbdare şi zel spre sfintele porunci erau însufleţiţi în lupte ostaşii Domnului de-atunci!... O, Doamne, fă-ne vrednici de marii-naintaşi să-Ţi fim şi noi asemeni adevăraţi ostaşi! Ce dulce gust avea frumoasa iubire-a fraţilor dintîi cum le veghea ea-ntreagă viaţa ca îngerul de căpătîi cum le înlătura-ntristarea şi le-alina orice dureri ce-mpărtăşire-aveau şi rîvnă ostaşii Domnului de ieri!... Ce neclintită şi voioasă era nădejdea la-nceput cu ce biruitoare steaguri spre Viaţa Veşnică-au trecut. Din ce slăvită Răsplătire de umblet drept şi credincios ne mustră astăzi şi ne cheamă ostaşii Domnului Hristos!