Dac-am fi avut pe lume
Dac-am fi avut pe lume
un trai obişnuit
cum am fi aflat Iisuse
minuni ce ne-au uimit?
Cum am fi aflat, cum am fi aflat
cît eşti minunat
şi cît sînt de nespus
mila Ta, puterea Ta, iubirea Ta
Iisus...
Dacă nu vedeam ce milă
ne-araţi de-atîtea ori
cum Ţi-am şti să fim atîta
de recunoscători?
Dacă nu aveam să-Ţi cerem
minuni la orice pas
o, în ce necunoştinţă
de Tine-am fi rămas.
Dacă nu ne-ai fi dat locuri
şi stări atît de sus
cum am fi aflat ce slavă
Îţi datorăm Iisus!
Dumnezeule, Tu Însuţi
ne-ai vrut aşa să fim
căci în altfel marea-Ţi milă
noi n-am fi ajuns s-o ştim!