Tot corul Veşniciei
Tot corul Veşniciei - slăvi-Te-va Iisuse
rostit în mii de feluri de mii de Lumi şi Sfere
cîntat în mii de coruri şi veacuri suprapuse
suind de la Întîia - la Ultima-Nviere.
Mărire veşnic Ţie
a noastră Bucurie
Iisus, Iisus, Iisus
Scumpă Mîntuire
dulce Fericire
veşnică Mărire
Ţie Scump Iisus
Ţie Scump Iisus...
Răscumpăraţii Slavei înveşmîntaţi în soare
Te vor slăvi de-a pururi Miel Preamărit şi Dulce
cununile de aur şi harfele-arzătoare
la sfintele-Ţi picioare, cîntînd şi le vor duce.
Şi aşa vor trece vecii în sfînta împletire
dintre minuni şi raze, dintre cununi şi ere
şi dintr-o nesfîrşită cîntare şi iubire
ce nu ştiu azi ce inimi şi graiuri ne vor cere.
Eternă slavă Ţie, Eternul nostru Mire
încă din drum spre-aceste minuni nădăjduite
nălţăm şi noi cu lacrimi de dor şi de uimire
spre Tine-aceste şoapte abia îngăduite.