E plânsul meu

E plînsul meu Iisuse, - acela ce-l auzi în ceasul trist de seară cînd florile se strîng cînd mîinile-s întinse şi ochii mei sînt uzi - Iisuse, pentru vina iubirii mele plîng. E glasul meu Iisuse, - acela ce-l asculţi înveşmîntat în jale prin negrul nopţii ceas - Iisuse, de durerea de fraţii mei cei smulţi de vînturi rătăcite, mi-acest amarnic glas. E focul meu Iisuse, - acela care-l simţi în clipa sărutării picioarelor din cui în arderea acelor ascunse suferinţi pe care mi le-acopăr de gura nimănui. E darul meu Iisuse, - acela ce Ţi-e dat fricos pe cel mai tainic şi ultim colţ de-altar e copt în plîns fierbinte, e-n foc amar sărat să-mi poţi ierta iubirea cînd se re-ntoarce iar. Iisuse, nu-Ţi retrage piciorul cînd îl ţin, Iisuse, nu-Ţi întoarce privirea cînd mă vezi, Iisuse, nu-Ţi închide iertarea Ta cînd vin Iisus, - doar data asta Te rog să mă mai crezi!