E plânsul meu

E plînsul meu Iisuse, - acela ce-l auzi
în ceasul trist de seară cînd florile se strîng
cînd mîinile-s întinse şi ochii mei sînt uzi
- Iisuse, pentru vina iubirii mele plîng.
E glasul meu Iisuse, - acela ce-l asculţi
înveşmîntat în jale prin negrul nopţii ceas
- Iisuse, de durerea de fraţii mei cei smulţi
de vînturi rătăcite, mi-acest amarnic glas.
E focul meu Iisuse, - acela care-l simţi
în clipa sărutării picioarelor din cui
în arderea acelor ascunse suferinţi
pe care mi le-acopăr de gura nimănui.
E darul meu Iisuse, - acela ce Ţi-e dat
fricos pe cel mai tainic şi ultim colţ de-altar
e copt în plîns fierbinte, e-n foc amar sărat
să-mi poţi ierta iubirea cînd se re-ntoarce iar.
Iisuse, nu-Ţi retrage piciorul cînd îl ţin,
Iisuse, nu-Ţi întoarce privirea cînd mă vezi,
Iisuse, nu-Ţi închide iertarea Ta cînd vin
Iisus, - doar data asta Te rog să mă mai crezi!