O, dragoste respinsă
O, dragoste respinsă şi har dispreţuit
nu-s mai amare lacrimi ca ale voastre-odată
cînd sufletul în flăcări va plînge chinuit
şi-şi va aduce-aminte chemarea lepădată.
Suflete ce încă ai
harul să te-ntorci spre rai
- să nu plîngi odată greu
vin-acum - la Dumnezeu.
O, Sfînt Cuvîntul Vieţii atît de bun şi-aprins
ce astăzi încă dulce spre orişicine sună
cum vor striga din flăcări acei ce te-au respins
învinuindu-şi veşnic orbia lor nebună!
O, dac-ar mai întoarce vreodată-acel timp sfînt
ca harul fără margini al lui Hristos - să cheme
cum l-ar căuta cei care sînt astăzi sub pămînt
cum l-ar primi cei care sînt astăzi sub blesteme.
O, de-ar pătrunde-n tine un cît de slab ecou
din plînsetele celor din chinurile-amare
cum L-ai căuta pe Domnul şi naşterea din nou
şi cum ţi-ai duce viaţa în lacrimi şi-nfrînare!