A fost odată-un Copilaș

A fost odată-un Copilaș născut într-o livadă, în grajd, afară din oraș ... și-atît era de drăgălaș că mii și mii de îngerași s-au coborît să-L vadă. În noaptea-n care S-a Născut s-a-nfiorat pămîntul cu cîntec cerul s-a umplut și crai din loc necunoscut îngenunchind, când L-au văzut I-au sărutat veșmîntul. Apoi trecut-au rînd pe rînd ca ceasurile anii, creștea Copilul Cel plăpînd Curat, Frumos, Cuminte, Blînd... dar Îi creșteau cu negru gînd și Iuda și dușmanii... El aduna copiii buni în jurul Lui grămadă, din stele le-arăta cununi și sori frumoși și mîndre luni și le-arăta cu drag minuni cum n-au mai fost să vadă. El îi iubea cu-atîta dor iar ei la fel le Dînsul, de-aveau vreun păs în viața lor vreo cerere, vreun plîns, vreun dor El i-asculta, și iubitor le alina tot plînsul. Îi învăța cîntări de Sus din cealaltă lume, ei ascultau cu gîndul dus cîntări cum nimeni n-a adus povești cum nimeni n-a mai spus de zări cu dulce nume. ... Dar într-o zi s-au adunat dușmanii plini de ură L-au prins, L-au dus și L-au legat cu spinii L-au încununat și L-au lovit și L-au scuipat și Fața I-o bătură. Pe Cruce-apoi L-au răstignit cu doi tîlhari a-rîndul și în mormînt pecetluit L-au pus... apoi L-au străjuit... Dar El era din Cer venit și-a biruit mormîntul. Puteri nespuse El avea pe toți să-i nimicească, dar n-a voit, El suferea că-n mila Lui pe toți voia prin Crucea Lui prin moartea Sa de iad să-i mîntuiască. ... El a-nviat și Sus în Cer nălțatu-S-a-n mărire. Dar mila multelor dureri L-aduce către cei ce pier și El coboară când ei cer la dînșii, cu iubire... ... Ca-n vremea despre care spui curînd El iarăși vine să-i ia la El în Cer pe-ai Lui Acolo unde jale nu-i... Iisuse, când o să-i adui Te-ndură și de mine!