Ți-aduci aminte, mamă
Ți-aduci aminte, mamă,
de vremea fericită
când mă țineai în brațe
și păru-mi sărutai,
când nu aveai pe lume
ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec
și nici mai dulce grai?
Ți-aduci aminte, mamă, (bis)
când păru-mi sărutai?...
Ți-aduci aminte, mamă,
cum te țineam cuprinsă
să spui cu mine seara
duioase rugăciuni
și cum, în nopți de veghe,
sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi
pe-o carte din străbuni?
Ți-aduci aminte, mamă, (bis)
ce sfinte rugăciuni?
De-atunci, trecură anii
ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă
credința de copil,
dar, într-o zi de taină,
scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare
și albe flori de-april,
urcând o nouă treaptă (bis)
credința de copil.
Dar ochii tăi par astăzi
acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă
ca niște ochi străini
și caut ochii mamei
să-i văd din nou în față
cum mă priveau odată
de duioșie plini,
dar ochii tăi par astăzi (bis)
ca niște ochi străini.
O, vino iarăși, mamă,
de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături,
ca-n vremea ce s-a dus,
și vom simți în suflet
o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată
în Țara lui Iisus!
O, vino astăzi, mamă, (bis)
cu mine la Iisus!