Cuvântul bun al mamei

Cuvântul bun al mamei
nu-l lepăda, copile,
cât va mai fi pe lume
să ai urechi și zile!
Ci-nseamnă-ți-le bine,
să i le-asculți pe toate,
că nu-i pe lume nimeni
ca ea să ți le-arate.
Nici pilda bună-a tatei
n-o lepăda-n viață,
spre tot ce-i vrednicie
s-o ai mereu în față,
ci calea bună-n care
părinții te-ndrumează
cu inima întreagă
iubește-o și-o urmează!
Căci fericit e numai
acel ce-și prețuiește
părinții și credința
prin care Domnu-l crește.