1010.
Dar Tu, Doamne, Tu ne lepezi
Dar Tu, Doamne, Tu ne lepezi
și ne-acoperi de rușine,
nu mai ieși cu oastea noastră,
lași vrăjmașii să ne-alunge.
Cei ce ne urăsc ridică
prada de la noi luată,
căci fugim bătuți din luptă
și potrivnicul ne-ajunge.
Ne dai ca pe oi vândute
și ne-mprăștii prin popoare,
vinzi pe-ai Tăi ca pe nimica
și nu le dai prețuire,
ne faci de ocara celor
ce pe noi ne înconjoară,
de pomină printre neamuri,
pricini de nedumerire.
Ne-ncetat îmi văd ocara
și rușinea-mi umple fața
când aud și-mi văd vrăjmașii
că-și bat joc așa de mine.
Toate-acestea mi se-ntâmplă
fără să Te uit vreodată
sau să-mi fi călcat vreodată
legămintele cu Tine.
Doamne, inima sau pașii
nu ne-am rupt de pe-a Ta cale,
ca să ne zdrobești în locuri
cu șacali și-n văi de moarte.
Dac-am fi uitat de Domnul
și ne-am fi-nchinat la altul,
n-ar ști Dumnezeu aceasta,
El, ce inima o-mparte?
Dar din pricina Ta suntem
înjunghiați în orice vreme
și suntem priviți ca niște
oi sortite spre tăiere.
Scoală-Te, de ce stai, Doamne?
Nu ne lepăda-n vecie.
Pentru ce-Ți ascunzi Tu fața
și-uiți de marea-ne durere?
Doborât e-al nostru suflet
în țărână, de mâhnire,
trupul nostru zace-n tină
apăsat de-ndurerare;
scoală și ne-ajută, Doamne,
cu-a Ta mare bunătate,
scoală și ne izbăvește
cu puterea Ta cea mare.