1011.
De ce Tu, Dumnezeul nostru
De ce Tu, Dumnezeul nostru,
ne lepezi pentru totdeauna
și pentru ce Te mânii, Doamne,
pe turma din pășunea Ta?
Adu-Ți aminte de poporul
ce-odată Ți-a purtat cununa
și l-ai răscumpărat - sămânță
și moștenire a-l avea.
Și-adu-Ți Tu de Sion aminte,
că-n el Ți-aveai Tu locuința,
îndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s
pustiite-acum nespus,
vrăjmașii nimicit-au totul
în locul unde-Ți sta Ființa,
cu ură-n templul Tău mugiră...
și semne, semnul lor și-au pus.
Veniră cum vin cei ce intră
cu mari topoare-ntr-o pădure.
Și ce curând sfărmară sfânta
podoabă care Ți-am nălțat,
cu loviturile vrăjmașe,
de târnăcoape și secure...
Ți-au ars lăcașul Tău și-altarul
l-au pângărit și dărâmat.
Ziceau: Să-i prăpădim acuma...
Și-au ars tot ce-a fost sfânt în țară,
a' noastre semne de-altădată
azi nu le mai vedem, plângând,
și nu-i nici un prooroc să știe,
precum era odinioară,
nu-i nimeni printre noi să știe,
să știe, Doamne, până când...
Să știe până când, o Doamne,
vor mai huli asupritorii,
cât va mai pângări vrăjmașul
întruna Numele-Ți Slăvit.
De ce-Ți tragi mâna, de ce, Doamne,
nu-Ți spulberi batjocoritorii,
căci Tu ești cel ce din vechime
ajuți pe-al Tău popor iubit?
O Doamne, nu lăsa Tu pradă
la cei răi viața oastei Tale
și nu-Ți uita pe veșnicie
săracii-n mâna celui rău;
ai în vedere legământul
când sunt tâlhari pe orice cale
și scapă-Ți din necaz săracii,
să-Ți laude Numele Tău.