1026.
Cutremuratu-s-a pământul
Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer și-a-nsângerat veșmântul
al nopții astru întristat.
Și soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopți ascuns,
pe-al Vieții Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.
Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea -
și numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătorea.
Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
și că va fi biruitor.
O, numai omul - pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt -
orbit, în ura cea mai mare,
îngroapă Cerul în pământ.
O, dulce vreme a iertării,
să nu te duci așa curând,
chiar dacă tronul nepăsării
tot pare neclintit șezând.
Căci Golgota mai este încă
limanul sfânt și glorios
și-a lumii nepăsare-adâncă
pe cruce-a ispășit Hristos.
Cu cât mai greu calvar urca-va
spre ceruri câte-un păcătos,
cu-atât mai mare va fi slava:
Biruitor e-n veci Hristos!