1027.
A bătut la ușa ta Cineva

/ A bătut la ușa ta Cineva
și n-a răspuns nimenea... /(bis)
În tăcerea negrei nopți,
stă un Om și plânge,
/ fața Lui e numai răni,
pieptul numai sânge. /(bis)
/ - Cine ești, străin pribeag, cine ești,
de-al cui dor Tu pribegești? /(bis)
Pentru cine Te-au brăzdat
bice fără număr,
/ ce povară Ți-a lăsat
rana de pe umăr? /(bis)
/ - Eu sunt Robul ce slujesc tuturor,
un om al durerilor. /(bis)
Nimeni plată nu mi-a dat,
numai spini și ură,
/ numai roșii trandafiri
pieptul Mi-l umplură. /(bis)
/ Eu sunt Pâinea ce s-a frânt lumii-ntregi
și sunt vinul noii Legi. /(bis)
N-am venit să plâng în drum
răni usturătoare,
/ plâng pe cei ce-și pierd
acum ultima chemare. /(bis)
/ ...A bătut la geamul tău Cineva;
o, deschide, nu mai sta! /(bis)
Nu-L lăsa să plece trist,
poate niciodată
/ mâna Lui, la ușa ta,
n-are să mai bată. /(bis)