103.
O, Țara mea, o, Domnul meu
O, Țara mea, o, Domnul meu,
o, Veșnicule Dumnezeu,
preasfântă-mpărăția Ta
doresc să fie Țara mea... (bis)
Eu încă sunt nepriceput,
dar ca ostaș aș vrea să lupt;
și toată viața-n viitor
doresc să-Ți fiu ascultător. (bis)
O, Țara mea, mult te iubesc,
ca bun ostaș ție-ți slujesc!
Domnul Iisus mi-a pregătit
în tine loc preafericit. (bis)
Ce loc plăcut, ce loc frumos
la Domnul meu Iisus Hristos!
De Domnul eu voi asculta
căci Domnul e iubirea mea. (bis)
Sunt ca străin pe-acest pământ,
dar sfântul Domnului Cuvânt
nădejde-mi dă că voi vedea
curând Împărăția Sa. (bis)
Iisuse Doamne, Te rugăm,
ajută-ne să Te urmăm,
ca-n Țara Ta pe veci să fim
și fericiți s-o moștenim... (bis)