1030.
Când flacăra nu mistuia altarul
Când flacăra nu mistuia altarul,
aura ei strălumina genuni
și ne-arăta spre Canaan hotarul
deschis de strălucitele minuni.
Refren:
Părinte drag, Părinte drag,
când vom veni cu-n cântec și cu flori,
în cerul larg deschis ca-n sărbători,
cu Mirele așteaptă-ne în prag.
Ce plâns divin se revărsa pe pleoape,
spre zorii libertății năzuind,
când Duhul Sfânt Se cobora pe ape,
Aleea Filozofilor sfințind!
Cu adieri de ambră, legământul
în ceasul ungerii se revărsa...
Și-n mii de inimi noi, aprins, Cuvântul
o nouă Oaste sfântă renăștea.
Azi lâng-un sfânt mormânt îngenunchează
recunoștința unui nou popor
ce, fericit, cântând, înaintează
spre-un luminos și veșnic viitor.
Încet și dulce imnul nostru zboară
pe urma Păsării Măiestre-n sus;
veac după veac și țară după țară
vom umple-odată corul lui Iisus.
Vor înflori atunci și-n munți migdalii
și grâul va-nverzi cât nici gândim,
când Nesfârșitul Praznic de Rusalii
îl vom sărbători-n Ierusalim.